Categories
Economie

Volumul traficului de voce prin reţelele de telefonie fixă a scăzut

CHIŞINĂU, 28 mar – Novosti-Moldova. Volumul traficului de voce realizat de către utilizatorii finali prin reţelele de telefonie fixă a scăzut în 2011, faţă de 2010, cu 10,3%, şi nu depăşeşte 3 mld 321 mil minute, transmite agenţia Novosti-Moldova cu referire la serviciul de presă al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).

Traficul către reţelele fixe s-a micşorat cu 11,07% – pînă la 2 mld 613 mil minute, iar cel către reţelele mobile – cu 5,5% – pînă la 120 mil minute. Totodată, traficul către reţelele internaţionale s-a redus cu 10,0% – pînă la 73 mil minute, iar traficul de interconectare – cu 7,52% – pînă la 515 mil. minute.

Diminuarea traficului, precum şi a tarifelor la serviciile cu ridicata pentru terminarea apelurilor în reţelele fixe au condus la micşorarea veniturilor provenite din vînzările realizate de furnizorii de telefonie fixă. Volumul vînzărilor înregistrat de SA „Moldtelecom” a scăzut, faţă de 2010, cu circa 14,5% şi a însumat 1 mld 619,4 mil lei. În acelaşi timp, vînzările furnizorilor alternativi au crescut cu circa 17,27% şi au ajuns la 27,8 mil lei. Venitul mediu lunar per abonat (ARPU) s-a micşorat cu 15,5% şi a constituit 117,25 lei.

În perioada de raport, pe piaţa telefoniei fixe au activat 20 de furnizori. Cel mai mare jucător pe această piaţă – SA „Moldtelecom” – deţinea, la 31.12.2011, o cotă de piaţă, în funcţie de cifra de afaceri, de 98,3%. Ceilalţi 19 furnizori (Arax-Impex, Orange-Moldova, Starnet, Sun Communications etc) au împărţit împreună o cotă de piaţă de 1,67 la sută.

Categories
Tehnologii

Expert – În Armenia este acumulată o experienţă bogată în domeniul construcţiilor seismorezistente

CHIŞINĂU, 28 mar – Novosti-Moldova. Miercuri la reprezentanţa ARŞI RIA Novosti în RM şi AŞ Novosti-Moldova a avut loc puntea-video Chişinău-Moscova-Erevan-Astana „Construcţiile seismorezistente. Experienţa acumulată şi noile tehnologii”.


Participanţii la puntea-video – specialişti în domeniul construcţiilor seismorezistente şi protecţiei seismice – au împărtăşit experienţa acumulată în ţările lor.

„În Armenia este acumulată o experienţă bogată în domeniul construcţiilor seismorezistente. După cutremurul devastator de la Spitak din anul 1988, care a răpit viaţa a 25 mii de persoane, primul pas a fost reexaminarea şi modificarea normelor de construcţie, care au fost adoptate încă pe timpurile sovietice. În anul 1994 noi am reevaluat codurile normative naţionale ale construcţiilor seismorezistente. Ulterior, deja în 2006, au fost elaborate noi standarde, care sînt în vigoare pînă în prezent”, – a declarat Zaven Hlgatian, şef al Centrului de construcţii seismorezistente al Serviciului naţional de protecţie seismică al Ministerului Situaţiilor Excepţionale al Armeniei.

„Republica face parte din numărul ţărilor, în care există Legea cu privire la protecţia seismică a populaţiei, la noi este creat Serviciul naţional de protecţie seismică. MSE al Armeniei a pregătit hărţi speciale în caz de cutremur devastator cu descrierea amănunţită cum trebuie desfăşurate lucrările de salvare”, – a menţionat expertul.

Guvernul Armeniei a adoptat hotărîrea de a implementa în şcoli şi instituţii de învăţămînt superior cursuri speciale de instruire a populaţiei, cum să se comporte în timpul cutremurului de pămînt, ceea ce, în opinia specialiştilor, va diminua pierderile umane în caz de atare calamitate naturală. În acest mod, în ţară se iau măsuri considerabile pentru reducerea riscului în timpul cataclismelor naturale, consideră specialistul.